Optimism

Nu mă striga.

N-am să mă mai întorc vreodată.

Va trece timpul.

Vei iubi altă fată.

Nu-mi mai zâmbi.

Străină mi-i acum faţa ta.

Va trece timpul.

O să zâmbeşti altcuiva.

Nu-mi mai vorbi.

Am încetat să te mai ascult.

Va trece timpul.

Ai să vorbeşti cu alta mai mult.

Nu mă iubi.

Mă doare ce gândesc acum.

Va trece timpul.

Vei începe alt drum.

Să nu mai speri.

Nu, eu nu te-am iubit.

Va trece timpul.

Ai să fii fericit.

Să nu mă cauţi.

Am să mă pierd prea departe.

Va trece timpul.

Mă vei uita. Poate.

Cuvinte regăsite

Vântul

mi-a furat cuvintele

şi le-a zburat în lume.

Rătăcesc acum

şi le caut.

Cuvintele îmi zâmbesc

de pe buzele trecătorilor.

Lumina de mai ieri

S-a stins mai ieri lumina.

mi-e frică să cred, să mai sper,

mă tem de-ntuneric,

de uşi, de lanţuri, de fier,

soare negru, lun-albastră,

norii gri întunecat,

e o lume moart-afară,

plin e totul de păcat,

raze-obscure de durere

se coboară pe pământ,

a-ngheţat mai ieri şi timpul,

piere sensul din cuvânt,

mort e vântul, mort văzduhul,

moarte lacrimile mele,

mort mi-e sufletul şi duhul,

mort Luceafăru-ntre stele,

au murit ieri îngheţate

gânduri vechi pentru mine,

vor muri deci sărutate

amintirile cu tine.

        ***

tot ce-a murit astă seară

va reînvia mai ieri,

tot ce-am crezut prima oară,

tot ce-ai visat, tot ce speri,

şi va fi o noapte caldă,

noapte veselă şi tristă,

va începe iarăşi viaţa

într-o notă sufletistă,

vei spera că a trecut

moartea clinică a lumii

şi că ea s-a refăcut,

însă numai pentru unii,

vei vedea apoi lumina:

are-o undă de-ntuneric,

iar cuvântul are sensuri

multe, tulburi, de te sperii,

însă să nu-ţi fie teamă,

vin din negru-acelei seri,

moartea astăzi iar mă cheamă:

port lumina de mai ieri.

O idee de început

Merg pe aleea de gânduri,

cândva o fostă şosea,

un bulevard aglomerat,

o arteră de mare circulaţie.

Acum, stradela se scurge în necunoscut.

Îmi urmez paşii şi alunec,

pe uliţa îngustă şi neîncăpătoare,

spre golul întunericului din stradă.

Bezna se face tot mai densă,

poteca pe care merg transpare în nelinişte şi teamă.

Teamă că m-am pierdut.

Ba nu, văd o lumină la capătul cărării.

E ideea unui drum de început.

Lacrimile

Curg lacrimi

şi iute se rostogolesc

pe faţa mea...

atât de vesel izbucnesc

încât aş vrea

să cred

că-s bucuroase

c-au scăpat

de nebunia dinăuntru.

Lacrimile mele

sunt picături de durere

ce şi-au găsit

fericirea.