Lumina de mai ieri

S-a stins mai ieri lumina.

mi-e frică să cred, să mai sper,

mă tem de-ntuneric,

de uşi, de lanţuri, de fier,

soare negru, lun-albastră,

norii gri întunecat,

e o lume moart-afară,

plin e totul de păcat,

raze-obscure de durere

se coboară pe pământ,

a-ngheţat mai ieri şi timpul,

piere sensul din cuvânt,

mort e vântul, mort văzduhul,

moarte lacrimile mele,

mort mi-e sufletul şi duhul,

mort Luceafăru-ntre stele,

au murit ieri îngheţate

gânduri vechi pentru mine,

vor muri deci sărutate

amintirile cu tine.

        ***

tot ce-a murit astă seară

va reînvia mai ieri,

tot ce-am crezut prima oară,

tot ce-ai visat, tot ce speri,

şi va fi o noapte caldă,

noapte veselă şi tristă,

va începe iarăşi viaţa

într-o notă sufletistă,

vei spera că a trecut

moartea clinică a lumii

şi că ea s-a refăcut,

însă numai pentru unii,

vei vedea apoi lumina:

are-o undă de-ntuneric,

iar cuvântul are sensuri

multe, tulburi, de te sperii,

însă să nu-ţi fie teamă,

vin din negru-acelei seri,

moartea astăzi iar mă cheamă:

port lumina de mai ieri.