S-a stins mai ieri lumina.
mi-e frică să cred, să mai sper,
mă tem de-ntuneric,
de uşi, de lanţuri, de fier,
soare negru, lun-albastră,
norii gri întunecat,
e o lume moart-afară,
plin e totul de păcat,
raze-obscure de durere
se coboară pe pământ,
a-ngheţat mai ieri şi timpul,
piere sensul din cuvânt,
mort e vântul, mort văzduhul,
moarte lacrimile mele,
mort mi-e sufletul şi duhul,
mort Luceafăru-ntre stele,
au murit ieri îngheţate
gânduri vechi pentru mine,
vor muri deci sărutate
amintirile cu tine.
***
tot ce-a murit astă seară
va reînvia mai ieri,
tot ce-am crezut prima oară,
tot ce-ai visat, tot ce speri,
şi va fi o noapte caldă,
noapte veselă şi tristă,
va începe iarăşi viaţa
într-o notă sufletistă,
vei spera că a trecut
moartea clinică a lumii
şi că ea s-a refăcut,
însă numai pentru unii,
vei vedea apoi lumina:
are-o undă de-ntuneric,
iar cuvântul are sensuri
multe, tulburi, de te sperii,
însă să nu-ţi fie teamă,
vin din negru-acelei seri,
moartea astăzi iar mă cheamă:
port lumina de mai ieri.
