Lumina şi Întunericul
şi-au dat întâlnire într-o dimineaţă.
El a insistat să fie seară,
voia să plouă şi să fie ceaţă.
Ea purta o rochie albă,
cu flori şi raze de mătase.
El îmbrăcase un costum
în nuanţe-ntunecoase.
Ea se întoarse înspre el
şi-i lumină privirea.
El îşi închise ochii reci
şi-şi aşteptă pieirea.
Ea râse-atunci şi-i împleti
în păr raze de soare.
El se miră şi observă
că-şi pierde din culoare.
Ea continuă să îl uimească
şi îi zâmbi în faţă.
El fu surprins. Crezu că ea
îi fură din negreaţă.
Ea se privi. Rochiţa ei
pierdea din strălucire.
El îi zâmbi. O-mbrăţişă.
pieriră-n nemurire.
Ei amândoi erau acum
Lumină şi-Ntuneric.
Iar separaţi păreau veniţi
dintr-un abis feeric.
***
Întunericul şi Lumina
şi-au dat întâlnire-ntr-o zi.
Mergeau ţinându-se de mână
şi purtau veşminte gri.
Întunericul şi Lumina
RăspundețiȘtergereşi-au dat întâlnire-ntr-o zi.
Mergeau ţinându-se de mână
şi purtau veşminte gri.
da ce asha pesimist finalul draga mea? :P love your poems >:D<
asa is finalurile, de obicei...triste...:)
RăspundețiȘtergeremerci :*