Cerul. „Înalt”, se zice. Merg pe un drum de ţară şi mi se pare că cerul nu e atât de înalt ca de obicei... ca în oraş... mi se pare că dacă aş întinde mâna, aproape că aş putea da la o parte un nor care a ascuns soarele... poate de vină sunt oamenii de aici... mult mai simpli şi mai fără pretenţii decât la oraş... poate de asta cerul s-a apropiat de ei... poate pentru că ei îl privesc în fiecare zi, poate pentru că îi aşteaptă rodul cu bucurie de copil şi cu durere de bătrân... pentru că aşteaptă şi îşi doresc ploaia... pentru că la oraş ploaia aduce murdărie, dureri de cap şi tristeţe. Pentru orăşeni aceasta înseamnă să stea în casă şi să se uite la televizor. Cei de la ţară însă, atunci cân văd primii stropi de ploaie, îi mulţumesc Domnului, i se închină şi binecuvântează venirea ei... unii întind mâinile spre cer şi aşteaptă ca stropii binecuvântaţi să le picure pe faţă, alţii îşi deschid umbrelele şi se grăbesc cu capetele plecate spre casă... poate că oamenii din oraş au blestemat de-atâtea ori cerul încât acesta s-a îndepărtat uşor de ei... de aceea, în oraş cerul e mult mai departe de noi... doar că nimeni n-a observat. Când ai privit ultima oară cerul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu