Mi-e dor...

Când vorbele nu-şi mai au rost,

iar ochii mei uită ce-a fost,

când mâinile-mi îmbătrânesc,

iar păru-mi şi fruntea albesc,

mă-nchid într-o clepsidră mai veche

ca să privesc iar timpul cum trece,

cu greu nisipul se scurge în sus

ca-ntr-o dimineaţă, pe la apus.

simt visele-mi spulberate în vânt,

simt peste mine iar stele căzând,

văd ape-nspumate venind dinspre mal,

văd noi asfinţituri ce mâine dispar.

aştept o scrisoare din depărtări,

aştept iar răspunsuri la întrebări,

visez o minune fără sfârşit,

visez un albastru de infinit.

doresc răsăritul zilei de mâine,

doresc începuturi printre ruine,

mai vreau cer senin şi soare de vară,

mai vreau vise dulci seară de seară.

iubesc amintiri ce n-au viitor,

iubesc răni adânci ce nu mă mai dor,

mi-e dor de tot ce-abia mâine va fi,

mi-e dor de-nţelesul lui „a iubi”.